In data de 21 septembrie 2016, Consiliul de Mediere a fost gazda unui număr de 15 procurori din diferite țări europene, eveniment ce s-a cristalizat într-un veritabil schimb de experiență și de informații.
Discuțiile antamate de către cei prezenți s-au dovedit a fi fructoase, atât reprezentanții Consiliului de Mediere, cât și magistrații europeni expunând situația la zi a medierii din țările de reședință, problemele întâlnite în practică, schimbările ce trebuiesc avute în vedere, precum și punctele forte ale instituției medierii. În cocluzie, toți cei prezenți au reiterat necesitatea ca statele europene să găsească resursele necesare pentru a perfecționa cadrul legislativ în domeniul medierii și și-au arătat încrederea în dezvoltarea profesiei noastre la nivel european. Oaspeții Consiliului de Mediere și-au exprimat bucuria de a vedea că România se înscrie în rândul statelor cu un trend pozitiv în ceea ce privește dezvoltarea profesiei de mediator, rămânând impresionați de organizarea instituției noastre.
Din partea Consiliului de Mediere a fost prezent d-nul Ion Dedu – Membru CM și reprezentantul instituției la eveniment, d-nul Cornel Pavel – Director executiv al Secretariatului Tehnic, precum și domnii Dorin Ilie – mediator și Maftei-Golopenția Tudor Maftei – Vicepreședinte al CPM București.
Din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost prezentă doamna ProcurorNadina Spânu, domnia sa fiind însoțită de un număr de 14 procurori din următoarele state:
D-na Barbara Vogelsang – Germania
D-nul Solveig Mareike Volquardsen – Germania
D-nul Christian Meiners – Germania
D-na Gatis Doniks – Letonia
D-na Diana Van Gosen – Olanda
D-nul Johan Frojelin – Suedia
D-na Paula Cajaraville Leiro – Spania
D-na Maria Angel Hernandez Garcia – Spania
D-nul Jose Soler – Spania
D-na Marta Rivera Cumbraos – Spania
D-na Rita Claudia Costa Simoes – Portugalia
D-na Sandra Rocha – Portugalia
D-nul Corneliu Popescu – Republica Moldova
D-nul Eduard Panea – Republica Moldova
Consiliul de Mediere
http://www.cmediere.ro/page/1659/consiliul-de-mediere-a-primit-vizita-a-15-magistrati-europeni